Producție locală cu muncitori asiatici


Lohn-ul nu pare să mai fie profitabil nici măcar la prima mână și nici măcar dacă printre clienți se numără firme de top, potrivit lui Dan Liviu, managerul Rusdan Conf. Fabrica din Câmpia Turzii ar putea intra pe pierdere după cini ani profitabili. Iar lipsa de personal îi împinge pe managerii firmei să apeleze la forță de muncă din Sri Lanka.

 

Chiar dacă încasează între 35 și 45 de euro pe manoperă lucrând geci cu puf pentru clienți precum Moncler, Herno, Mabrun și mulți alții la fel de renumiți, când trage linie la final de lună, Dan Liviu constată că lucrurile nu merg bine. Una dintre cauze este cea a lipsei de forță de muncă. În Câmpia Turzii, chiar dacă există un liceu cu specializare în textile, niciun absolvent nu a venit să bată la poarta fabricii în căutare de slujbă. În schimb, managerii fabricii sunt nevoiți să angajeze chiar persoane cu handicap locomotor, oameni cărora statul ar trebui să le ofere facilități și să le facă viața mai ușoară. În Câmpia Turzii, ca și în alte părți ale țării, statul îi încurajează pe cei care nu vor să muncească.

Mult timp s-au blamat salariile mici din industria confecțiilor, dar se pare că sunt o mulțime de posturi vacante chiar în domenii precum horeca, nu se mai găsesc nici recepționeri sau paznici. Vorbind despre problema personalului, Dan Liviu consideră că ar trebui ca statul să sprijine tinerii să-și găsească de muncă în domeniul în care s-au pregătit și chiar ar fi mai bine ca acel ajutor de șomaj să se adauge la salariul plătit de angajator, astfel încât să fie încurajați tinerii să vină să muncească. Din cauza lipsei de muncitori, proprietarii afacerii s-au văzut nevoiți să aducă forță de muncă din Sri Lanka. Pentru moment sunt în lucru primele dosare pentru 15 persoane, cărora li se vor oferi, în afara salariului, casă și masă. Totul se va desfășura prin intermediul unei companii de recrutare care a mai adus forță de muncă din acest stat aflat în sudul Indiei pentru o firmă producătoare din Târgu-Mureș. “Sunt oameni calificați, care vor să câștige o pâine. Este greu, în condițiile în care marea majoritate a tinerilor de prin oraș sprijină gardurile. Și, cu toate plățile, tot ieșim mai bine decât cu dările pe care le plătim statului pentru angajații locali.” (D.L.) Necesarul de personal al firmei este de până la 100 de persoane, dar în prezent aici lucrează cam 65. Managerul firmei declară că în fiecare lună face solicitări la Oficiul de Muncă pentru angajare de personal, dar nimeni nu pare interesat. Problema s-a acutizat și de când în zonă a apărut un nou investitor, în domeniul cablajelor, la care au plecat să lucreze 12 persoane. Pe lângă toate acestea, nici clienții nu intenționează să le ofere prețuri mai mari lohniștilor. “Noi încercăm să negociem prețuri mai mari, dar atâta timp cât există soluții de producție în Albania, Bulgaria sau Georgia, de ce să ne ofere nouă mai mult?”, se întreabă retoric Dan Liviu.

În schimb, ceea ce nu-i lipsește fabricii din Câmpia Turzii sunt comenzile. S-a mers de la bun început pe lohn pentru clienți de talie foarte înaltă “deoarece am mers pe principiul să livrăm calitate”. Dar termenele de livrare sunt tot mai strânse, iar în România au rămas comenzile foarte mici. Dan Liviu își amintește că înainte lucra pentru sezonul de iarnă până la 32.000 de bucăți pentru Moncler, iar acum îi vin comenzi foarte mici. “De exemplu, pentru sezonul acesta a venit marfa târziu, la sfârșitul lunii mai, iar marfa trebuia să fie aproape gata la jumătatea lunii iulie.” (D.L.) Pe lângă faptul că sunt comenzile mai mici, se schimbă și modelele în permanență, încetinind productivitatea muncitorilor.

Ceea ce se întâmplă la Rusdan Conf nu este un caz izolat, marea majoritate a producătorilor de talie mică și mijlocie trec prin aceleași situații. Cu toate că IMM-urile sunt motorul economiei, statul se poartă cu ele ca și cum ar fi niște presupuși infractori. În schimb, față de companiile la care e acționar sau unde există interese politice se manifestă ca un părinte iubitor. Dar IMM-urile, mai ales cele producătoare, sunt fragile în acest moment, iar fără ajutor nu se vor putea ridica.


Lasa un mesaj