Zece milioane de pantaloni


Zoltan Keresztes este unul dintre veteranii industriei confecțiilor textile într-o zonă care oricum are tradiție solidă de câteva zeci de ani – Valea Pantalonilor, care se întinde de la Sfântu Gheorghe la Brețcu, încă mai are zece fabrici în funcțiune. Una dintre acestea este LRO, „o afacere de familie“, cum o numește Keresztes, care spune pe de altă parte că nu le-a sugerat copiilor săi să-l urmeze în carieră, „dar tot pe direcția asta au mers“.

LRO e asociată, firesc, cu numele de Brax, pentru că retailerul german se află cumva la originea afacerii lui Zoltan Keresztes, devenit din manager al fabricii româneşti Leineweber, antreprenor. LRO produce acum preponderent pentru Brax, dar şi pentru alte branduri germane, Gerry Weber fiind unul dintre aceste nume. „Colaborăm cu firme germane pentru că am ajuns să ne cunoaştem foarte bine, ştim ce ne dorim unii de la alții, vorbim aceeaşi limbă la propriu“, spune Keresztes, om cu ascendență germană din partea mamei. Brandurile germane vin la pachet cu anumite condiții. „Vor calitate, livrare la termen, prețuri stabile, certificări, de la cele de mediu, la cele sociale.“ Iar prețurile stabile par să fi devenit o provocare. Keresztes îmi arată un tabel: între 2001 şi 2017, salariul minim brut pe economie a crescut de la 140 de lei la 1450. Dar LRO plăteşte doar salariul minim? Nu, dar de fiecare dată când valoarea aceasta se mişcă în sus, creşte şi media salarială la LRO, explică Keresztes care adaugă că problema e accentuată şi de faptul că „am aliniat costul bunurilor de larg consum în mare măsură la prețurile occidentale, dar am rămas în urmă cu veniturile“.

În căutarea oamenilor

Forța de muncă e leitmotivul oricărei discuții din industria manufacturieră, iar discuția cu Keresztes nu ocoleşte subiectul. „Din ce în ce mai puțini oameni vor să intre în domenii cu muncă normată, aşa cum e industria manufacturieră“, crede antreprenorul din Sf. Gheorghe care adaugă că, din 100 de oameni de la Dreiconf care şi-a închis recent porțile, doar şapte s-au prezentat la angajare, din care cinci au ajuns la LRO. „Şi aş fi putut angaja cel puțin 30.“ Soluții? Keresztes ne vorbeşte cu sentimente amestecate despre parteneriatul în trei cu Primăria Sfântu Gheorghe şi cu o şcoală profesională care să susțină învățământul dual. „Vom şti în septembrie dacă am avut succes sau nu şi dacă am putut mobiliza pe cineva pentru înscrieri.“ Până atunci, Keresztes a tatonat şi alte soluții, de și fluctuația de personal la LRO nu depășește 10%, adică e sub media industriei. Ar putea fi aducerea de muncitori străini o variantă? „Cunosc o firmă care lucrează de mai bine de doi ani cu muncitori bărbați adu și din Sri Lanka,“ spune Keresztes. Dar e, se pare singurul exemplu pozitiv. Muncitoarele aduse din Vietnam sau Filipine, care au produs senzație în presa românească acum câțiva ani, nu au rezistat. Recrutarea de personal ca serviciu externalizat? Proprietarul LRO povestește oarecum amuzat că firma pe care o angajase să recruteze cincizeci de oameni împărțea fluturași cu oferte de angajare chiar la poarta fabricii… Nici robotizarea, la modul general, nu pare să ofere prea multe perspective industriei pentru că „poți produce complet automatizat un tricou, dar nu un pantalon,“ crede Keresztes. Și atunci, se ajunge la un modus vivendi din ce în ce mai des întâlnit în industria confecțiilor. Muncitorii pleacă câteva luni pe an în Italia sau Germania, apoi revin locul lor de muncă. „Inițial, nu îi primeam înapoi, pentru că un divorț e un divorț. Între timp, am ajuns să ne recăsătorim din interes,“ recunoaște proprietarul LRO, care adaugă că, dacă costul vieții nu ar fi atât de ridicat raportat la venituri, poate că s-ar putea evita migrația sezonieră înspre vestul Europei. Așa, din banii strânși timp de trei luni în Italia, o familie poate sau, mai grav, trebuie să trăiască alte șase luni în România.

Certificări, calitate, eficiență

LRO lucrează pentru o piață, cea germană, care e în avangarda certificărilor de mediu sau sociale. Prin urmare, biroul lui Zoltan Keresztes e tapetat cu diplome. LRO e certificat Silver CPI2 (certificare de mediu care atestă eficiența energetică și reducerea amprentei de carbon), și îndeplinește standardele sociale și de condiții de muncă statuate de BSCI. „Suntem la zi cu toate cerințele clienților noștri, deși nu e ușor, iar costurile sunt mari și integral suportate de LRO“, declară Keresztes, care adaugă că e o investiție permanentă în păstrarea statutului său de furnizor de calitate pentru o piață pretențioasă. Și nu doar certificările dau consistență afacerii de la Sfântu Gheorghe, ci și eficiența economică. LRO produce 1000 de pantaloni pe zi cu peste 95% productivitate calculată după sistemul german REFA cu circa 200 de angajați care lucrează într-un schimb. Şi e vorba de ordere complexe, de 200-300 de bucăți la zece culori. Ar fi loc de mai mult, există comenzi? Da, spune Keresztes, dar discuția revine în cercul vicios al lipsei personalului calificat. Trecerea la full product, deşi tentantă, nu e o variantă pentru LRO. „Există argumente economice în favoarea sistemului full product, pentru că aplici marje de profit pe mai multe operațiuni, mai pui ceva şi la achiziții, per ansamblu ieşi mai bine.“ Dar ai nevoie de capital de lucru pe care să-l blochezi în stocuri şi „ai nevoie de mai mulți oameni…“. Acum patru ani, Keresztes avea în plan deschiderea altor două unități de producție, una pentru jeans, a doua, pentru proiecte speciale. „Avem terenurile, clădirile şi maşinile, dar am oprit proiectul.“ Cerere pentru jeans ar exista, mai ales că principalul client, Brax, s-a dus mult pe această direcție. Dar competiția e acerbă. „Am vizitat o fabrică de jeans în Sri Lanka, care produce 5000 de perechi de Levi Strauss pe zi cu 4500 de angajați, unde se investiseră bani serioși în tehnologie de vârf. Acolo, dacă managerul are nevoie de 1000 de angajați în plus, iese la poarta fabricii și fluieră…“ Sigur, poți automatiza procesele, dar „o mașină automată costă cât un Mercedes E Klasse,“ spune Keresztes, care altfel declară că va continua să investească în tehnologie, fie în înlocuirea mașinilor vechi, fie în automatizare, acolo unde este posibil şi unde aceasta „ne simplifică viața“.

Ce-i de făcut?

Aşadar, dacă e să ne luăm după cifrele de export şi numărul de ordere, industria confecțiilor textile se simte bine, dar pierde în fiecare zi oameni, ca într-o hemoragie lentă şi internă, pe care o observi doar când e prea târziu. Ceva trebuie schimbat, iar Zoltan Keresztes e ferm: cifrele de şcolarizare trebuie regândite. „Toată lumea vrea să facă facultate în România, nimeni nu mai vrea să învețe meserii. Am devenit o țară de masteranzi care stau acasă, cu părinții, pentru că nu adaptăm învățământul la piața muncii.“ Iar la noi nu există legătură între nevoile economiei și cifrele de școlarizare. Producem pe bandă absolvenți de marketing, management, drept sau comunicare, care nu-și găsesc locul. Dar dacă mâine, facultățile ar produce 50 de ingineri specialiști în confecții textile, „în trei minute s-ar angaja toți și ar primi salariul pe care l-ar cere“, crede Keresztes. „E și prea multă teorie, lipsește partea practică. În Germania, în facultățile de profil, viitorii ingineri textiliști învață și știu să coasă și să taie, să croiască. La noi, învață management.“ De altfel, Keresztes, care a predat la Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj, crede că studiile de management la facultăți dedicate sunt o idee proastă. „Nu există meseria de manager. Tu trebuie să ajungi să cunoști în profunzime un domeniu și să-l stăpânești, abia apoi poți fi manager. E un domeniu în care îți câștigi tresele.“ Și totuși, proprietarul LRO nu pare descurajat. „Merg înainte, pentru că asta știu să fac și asta fac de douăzeci de ani – pantaloni“, spune Zoltan Keresztes, care adaugă că i-ar plăcea ca statutul de mare exportator al industriei să devină mai vizibil. „Aducem valută în țară și suntem responsabili pentru o felie consistentă din exporturile românești. Dar tot aud că nu ar mai trebui să avem industrie textilă sau automotive, că ar trebui să facem toți IT. Și atunci, suntem tratați diferit, poate ceva mai puțin prietenos“, crede Keresztes. Dar oamenii se vor îmbrăca și mâine, iar cineva va trebui să producă și altceva decât aplicații pentru smartphone. Iar unul dintre acești producători va fi fabrica lui Zoltan Keresztes, care a produs zece milioane de pantaloni din 2002 până astăzi. Ce urmează? Poate că alte zece milioane de pantaloni.