NININA - hăinuțe cu atitudine


Cu NININA m-am întâlnit la cea mai recentă ediție a târgului Dichisar. Mi-au plăcut din prima clipă hăinuțele creative și stilul minimalist, liniile curate și culorile calme, de pământ. În spatele brandului este Irina Neacșu, o mămică pentru care joaca s-a transformat într-un business serios.

Totul a pornit din momentul în care a devenit mamă. A realizat că piața din România ar avea nevoie și de altceva decât de oferta marilor lanțuri de fast fashion, de o modă românească pentru copii, de haine făcute pe îndelete. „Povestea NININA a început dintr-o joacă, dintr-o idee mică și haioasă și s-a conturat în câțiva ani cu o primă colecție capsulă. De curând am încheiat și capitolul profesional pe care îl alesesem prin studiu, iar acum mă dedic exclusiv creșterii micului meu brand,“ explică Irina pentru Dialog Textil. Recunoaște că începutul a fost plin de provocări, dar și de multe momente încântătoare, că învață zi de zi lucruri noi, fiind nouă în branșă. După cum arată hăinuțele, sper ca piața să-i confirme valoarea. Sunt producători cu zeci de ani de experiență care nu sunt în stare să iasă pe piață cu nimic creativ…

“Am fost întotdeauna tentată să ofer mai mult timp ideilor creative pe care le aveam, și odată cu momentul în care am devenit mamă, am simțit că hăinuțele pentru copii ar fi ceva pentru care mi-aș dedica bucuroasă parte din timpul meu. Deci a fost mai mult o confirmare, odată devenită mamă, decât o nevoie propriu zisă, o mică revelație. Totuși, s-a îmbinat perfect și cu oportunitatea de business, pentru că piața din România este foarte la început în ceea ce privește moda pentru copii și am simțit că este nevoie de hăinuțele mele.” (I.N.)

Cât de pregătită este piața pentru branduri mici, dar cu personalitate? Irina consideră că la nivel de intentie, declarativ, “părinții din România își doresc pentru ei și pentru copiii lor hăinuțe deosebite, de calitate, diferite”, mai greu este când realizează că acestea au un alt preț decât cel al marilor retaileri. Piața pare deschisă pentru brandurile locale și întâlnește foarte multe persoane încântate de ceea ce oferă brandul. “Pentru NININA, începutul este cu siguranță promițător și nu am niciun motiv să cred că nu va fi așa și în continuare, însă produsul local, în serii mici, vine cu un cost pe care, practic, mulți părinți nu sunt încă pregătiți să îl plătească.”

Stilul pe care îl promovează brandul este unul minimalist, cu o alură romantică, în timp ce conceptul pleacă de la anticonsumerism și slow fashion. Mai mult, și-ar dori să le imprime și o componentă etică, prin implicarea în proiecte sociale. Hainele sunt versatile și multe piese sunt unisex, plecând de la premiza că a venit momentul să ne debarasăm de preconcepții. “Sunt haine simple, nefinisate uneori, din materiale naturale, la care adaugam detalii boeme, un volan, nasturi de lemn ori o textură vintage. Hăinuțe lejere, în care cei mici și iubiți să se simtă bine, poate la o petrecere sau la joacă la grădi. Deși mai puțin vizibil decât partea estetica a liniei noastre vestimentare, ADN-ul brandului se clădește pe câteva principii etice privind limitarea consumerismului, tocmai prin versatilitatea produselor noastre. “

Irina crede că piața vestimentației pentru copii este încă la început de drum, iar asta vine cu bune și cu rele. Când vorbește despre modul în care își îmbracă românii copiii, Irina amintește de stereotipurile înrădăcinate în gândirea multor părinți. Unele dintre ele sunt legate de culori și preferințele privind rozul pentru fete, albastrul pentru băieți și fuga de negru sau culori “mature.” În plus, a observat că mulți părinți caută, sub pretextul preferinței copiilor lor, haine în stilul "Disney chic", cum îl numește ea, cu foarte multe printuri, personaje din desene animate, combinații de culori etc. “Pentru că asta este ceea ce văd în vitrinele magazinelor. Partea bună este că eu cred în emanciparea acestei culturi. Vreau să cred că începem să ne educăm estetic și vreau să schimb percepții cu NININA! Pentru că niciodată nu este numai despre alegerea unei culori, ci despre limitările pe care, conștient sau nu, le transmitem copiilor noștri. Este poate despre cum băiețeii trebuie să fie mereu cei puternici, despre cum fetițele sunt mereu cele delicate și au nevoie de ajutor și protecție, despre cum unii sau alții nu pot face anumite activități etc”, spune creatoarea.

În acest moment, pe lângă prezența la târguri, brandul se vinde și pe magazinul online www.ninina.ro. S-au mai încercat și alte modalități de a ajunge pe piață, dar nu au funcționat.

Ce își dorește Irina pentru micul său brand? Visează mult și frumos și se gândește să-i adauge o componentă de responsabilitate socială. “Ne implicăm, momentan pe măsura puterilor financiare, însă obiectivul este să putem aduce valoare unor cauze prin asocierea lor cu imaginea noastră, sau să creăm campanii proprii de conștientizare publică. Aș vrea ca eticheta NININA să fie aplicată nu numai unei hăinuțe cool, ci și unei atitudini și unui mod de a gândi.“ (I.N.)