Revista industriei de textile si confectii din Romania

Autor: Emma Elena Gheorghita

Publicat: Sâm, 15/11/2008 - 00:00

“Nu m-am putut imagina nicio¬data facand altceva. E pasiunea mea, munca mea, universul meu foarte personal, fara de care mi-ar fi foarte greu sa traiesc”.

Designerul Irina Marinescu si-a descoperit vocatia de creator de pe vemea cand desena pe peretii din casa bunicilor... “eram foarte mica, aveam probabil in jur de doi ani si jumatate”. Mai tarziu, a inceput sa insire siluete pe zeci de hartii, spunand ca vrea sa se faca pictorita. “Am crescut la bunici. Bunicul meu era marochiner. In casa mirosea mereu a prenadez, iar pe mine ma fascina tot procesul de creatie al tuturor obiectelor pe care le lucra el. In timp, am inceput sa inteleg ca partea de costum era aceea care ma preocupa de fapt.” Pentru Irina Marinescu, cel mai mult conteaza faza incipienta din procesul de creatie, cand ideea nu este decat un gand fugar sau o imagine care dureaza o fractiune de secunda, “ce apare si dispare, si pe care daca nu o schitezi imediat, ai putea sa o uiti... si de acolo apare o intreaga poveste cu personaje, cuvinte, trairi, ce se transpun intr-un produs care poate fi, in final, foarte departe de frantura de imagine de la inceput”.

Unde ai studiat designul? Ai fi vrut sa studiezi in strainatate? De ce?
Am studiat la Universitatea Nationala de Arte “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, sectia moda, dar daca as putea da timpul inapoi, as pleca afara cu o bursa. Intr-o meserie ca asta ai nevoie de foarte multa informatie si nu doar din cand in cand, ci in permanenta, ai nevoie de imagine, de sunet, de happening. In Romania, informatia circula inca destul de greu. Oamenii nu sunt foarte colorati si sunt sceptici si destul de rigizi la foarte multe aspecte culturale, sociale etc.
Mi-as fi dorit sa fi studiat intr-o tara cu mai multa culoare si pozitivitate, intr-o tara in care lucrurile se intampla firesc si nu ca un eveniment deosebit, o tara in care nu trebuie decat sa fii atent in jurul tau pentru a gasi semne, zgomote si imagini. Romania este inca umbrita de semnele unor ani de abstinenta culturala si sociala, care au fost prea multi si grei si au lasat tare destul de mari, tare care din pacate inca se mai transmit din generatie in generatie. Oricat de atent esti in jurul tau aici, e greu si risti de multe ori sa observi lucruri care te intristeaza.

Dar cum timpul nu se poate da inapoi, am reusit sa gasesc sute de refugii si lucruri mici care imi coloreaza zilele si imi stimuleaza simturile si pe deasupra, am norocul sa calatoresc destul de mult incat sa nu ajung sa ma simt frustrata sau marginalizata. Si pentru a spune si lucruri frumoase, tara asta se schimba pe zi ce trece, nu atat de repede pe cat mi-as dori eu sau nu suficient pentru doza de rabdare pe care o am, dar se schimba si usor, usor, incepe sa-si faca simtita prezenta o noua generatie de oameni a caror memorie nu este “gri”.

Crezi in necesitatea unei “perioade de ucenicie” in atelierul unui creator recunoscut?
Depinde de creator si de cat este el dispus sa te invete. Daca ai ghinionul sa devii mai mult sclav decat ucenic, exista posibilitatea sa nu-ti poti depasi frustrarile si sa uiti de ce ai ajuns acolo. Daca insa ai norocul sa nimeresti acolo unde trebuie, sa iti fie totusi ingaduit sa-ti manifesti latura creativa, sa fii alaturi de cineva care prin simpla lui prezenta emana vibratiile corecte, o perioada de ucenicie este cel mai bun lucru. Un mediu creativ, cu oameni altfel te poate transforma enorm, te poate face sa ai o alta viziune asupra multor lucruri, atat pe plan profesional, cat si pe plan personal.

Exista o reticenta/frica a acestor creatori de a nu le fura meseria sau clientii? Sau dimpotriva?
Daca un creator are aceasta frica, e mai simplu sa nu inceapa deloc o colaborare. Eu cred cu convingere ca e foarte important sa intelegi ca trebuie sa fii o echipa cu oamenii care fac acelasi lucru cu tine. Nu exista doi oameni sa simta sau sa gandeasca identic. Nimeni nu-ti poate fura meseria. Te poate copia. Dar de furat... prea greu. Cand angajezi un om sau iei un ucenic, pentru asta il iei. E un schimb de ajutor firesc si uman.

Eu am pe cineva care lucreaza cu mine, dar niciodata nu m-am gandit asa. Nu ma gandesc ca imi fura meseria sau ca e ceva in neregula. In plus, clientii au vointa si discernamantul propriu, daca aleg sa nu mai fie ai tai, o fac constient dintr-un motiv sau altul.

Ai resimtit acest lucru in colaborarile tale?
Da, am intalnit si astfel de paranoia bolnavicioasa si extrem de negativa, pe care eu una o vad ca fiind stupida si lipsita de sens. Un om care nu poate impartasi nimic cu ceilalti din ceea ce este sau cunoaste nu poate merge mai departe. Un om incapabil sa daruiasca este un om (inainte de orice altceva) singur si steril.

Cand apare dorinta/initiativa de a avea propriul atelier?
Atunci cand simti si crezi ca esti in stare, cand ai curajul sau nebunia sa renunti la multe lucruri, atunci cand simti ca nu te vezi facand altceva sau fiind altundeva. Atunci cand realizezi ca nu ai cum altfel sa te manifesti exact asa cum iti doresti, decat avand o echipa proprie de oameni care sa te ajute sa-ti materializezi gandurile si initiativa. Dar asta trebuie sa vina impreuna cu asumarea constienta a unei responsabilitati pe care, de fapt, o intelegi abia atunci cand te vezi in mijlocul unui atelier pe care trebuie sa il faci sa functioneze asa cum trebuie, sa-ti asumi responsabilitatea fiecaruia dintre cei care te ajuta si sunt langa tine.

Cum este femeia imbracata de Irina Marinescu?
Atipica, lipsita de o varsta precisa si de prejudecati, inteligenta, frumoasa pe interior... cu totul altfel.

Preferi magazinele proprii sau spatiile multi brand? Cum vezi brandul tau raportat la celelalte nume consacrate de pe piata modei romanesti?
Si spatiu propriu si multi brand. Depinde de magazin. Sunt multe magazine multibrand in care
m-as simti onorata sa vand – acel tip de magazin care are o selectie facuta inteligent si nu doar pe principii financiare, un magazin care isi alege brandurile pentru ca si crede in ele si in “meaningul” lor.

Nu m-am raportat niciodata la celelalte branduri. Suntem o echipa de oameni care isi fac treaba separat, dar care trag in aceeasi directie reprezentand acelasi teritoriu, doar se exprima diferit prin ceea ce fac.

Eu nu ma consider neaparat un brand daca judec dupa etimologia cuvantului. Un brand presupune foarte multe lucruri si o acoperire foarte mare pe toate planurile. Cred totusi ca am parcurs o buna bucata de drum si am facut-o sincer si fara sa “lovesc” pe careva in drumul meu, dar mai am multe planuri si mult de invatat despre mine si limitele mele sau lipsa lor. Sunt intr-o continua autoanaliza si incerc in fiecare sezon sa ma autodepa¬sesc si sa ma autoexploatez.

Cum ai caracteriza cumparatorul roman de moda?
80% snob. Asa cum spuneam, indelungata absenta a tot ce nu era gri pentru atata amar de vreme a lasat tare uriase. Romanii inca simt nevoia sa se poleiasca, deoarece pentru multi dintre ei asta este cea mai la indemana modalitate de a-si face simtit statutul social si material.
Multi dintre ei sunt lipsiti de stiinta cumparaturilor, daca o pot numi asa. Au sentimentul ca tot ce costa enorm este si cel mai frumos. Isi aleg modele si style icon-uri gre¬site si inteleg prost valorile de orice natura. Inca nu au invatat ca diferenti¬erea inseamna automat si unicitate.

Vorbeste-mi despre proiectele ConceptStation si Fabrique?
ConceptStation este o umbrela. Eu si Mihaela Glavan ne-am potrivit mereu in directia pe care am ales-o pentru fiecare dintre colectiile noastre, de cele mai multe ori fara sa vorbim dinainte. Cand am iesit prima oara din tara cu colectiile, la targul de prêt-à-porter din Paris, am ales sa avem un singur stand si am construit un nume sub care sa functionam impreuna in acelasi stand.

Proiectul Fabrique este unul foarte curajos si destul de bine pus la punct, iar atuul lui consta in oamenii care l-au conceput. Sunt oameni tineri cu initiativa, indrazneti si suficient de informati. Astfel de site-uri de shopping online sunt deja prezente si uzitate in toata lumea si cu cat vor aparea mai multe si pe piata romaneasca cu atat mai bine va fi pentru evolutia ei. M-au invitat sa fac parte din proiectul lor si m-am bucurat foarte mult.

Mi-as dori doar ca pe viitor sa am o mai mare capacitate de productie pentru o gama mai larga de produse pentru astfel de site-uri.

Mai ai si alte proiecte conexe?
Proiecte similare exista, dar trebuie sa recunosc cu mandrie, dar fara absenta modestiei ca in acest moment vand mai mult afara decat in tara, prin intermediul targurilor.

De doua sezoane deja, nu am mai participat decat la targul de la New York, care pentru mine functioneaza perfect.

Nu e simplu pentru ca sunt foarte multe detalii la care trebuie sa fii extrem de atent cand ajungi sa faci export, dar mie una mi se pare o realizare enorma pentru care ma bucur foarte mult si de care sunt foarte mandra.

La ce proiect/colectie lucrezi acum?
Lucrez la colectia de primavara-vara 2009 care va avea lansarea in mai putin de o luna si un proiect foarte drag mie, dar despre care n-as vrea sa vorbesc din cauza supersititiilor. E ceva ce-mi doream de foarte multa vreme si care se va finaliza foarte curand.