Calendar Evenimente
Catalog Companii
Vanzari echipamente
Vezi toate anunturile Adauga anunt vanzare
Locuri de munca
Cele mai citite articole
Mamatayoe - moda vesela vinde bine
Autor: Amelia Turp Balazs
Publicat: Mie, 12/10/2011 - 10:54
Mamatayoe este un brand colorat, original, cu respect pentru traditiile din zona Asturiei, cu care m-am vazut, m-am placut si am povestit. Ignacio Galan Lopez-Doriga, CEO al companiei, mi-a explicat de ce este designul punctul forte al brandului, care trage de vanzari in sus si de ce incurajeaza productia in Europa.
Povestea ultimei colectii Mamatayoe este ca o plimbare intr-o vie din Cortona, intr-o dupa-amiaza cand soarele mangaie cu razele sale dealurile fertile ale vailor toscane. Culorile, imprimeurile si broderiile bogate poarta in ele atingerea toamnei. O semnatura autentica asturiana, Mamatayoe se adreseaza tuturor celor pasionati de traditie si de un stil de viata intors cu fata spre origini.
De cat timp este Mamatayoe pe piata si unde se vinde?
Mamatayoe este pe piata din anii ‘90, dar cea mai importanta extindere a inceput odata cu noul secol, care a adus internationalizarea brandului. De fapt, brandul cunoaste in prezent un moment de crestere pe piata internationala, iar exporturile detin peste 60% din afacere. Principalele piete ale Mamatayoe sunt Franta, Spania, Portugalia si Italia, dar suntem prezenti si in Japonia, Irlanda, Belgia, Olanda, Slovacia, Danemarca si Suedia, printre altele. Punctele de vanzare sunt rodul unui proces atent de selectie, care trebuie sa raspunda intotdeauna criteriilor de calitate si originalitate ale Mamatayoe.
Cum ati descrie situatia actuala a pietei?
In mod evident situatia de pe piata nu este buna, dar managementul nostru bazat pe diversificarea pietelor si pe crestere sustinuta ne-a permis sa ne mentinem vanzarile in crestere puternica si sa evitam intr-un fel efectele crizei internationale.
Unde vedeti potential de extindere pentru brand? Sunteti prezenti in Europa Centrala si de Est sau in Rusia?
Mamatayoe nu si-a pierdut niciodata spiritul de brand vesel, care reflecta diferite culturi si mediul lor, un amestec echilibrat de istorie si natura, mediul inconjurator de acasa si din locuri indepartate, culoare si originalitate. Aceasta face ca hainele noastre sa fie foarte diferite fata de altele, gratie faptului ca oferim produse noi, originale si de calitate care se potrivesc perfect peste tot. De fapt noi avem deja o prezenta punctuala in Europa Orientala si Rusia prin intermediul unor clienti care ne-au vizitat la targurile internationale din Paris si Milano, unde ne prezentam colectiile. Incercam sa ne consolidam pozitia in Europa Centrala si sa ne extindem echipa de agenti de vanzari, deoarece este de importanta majora pentru compania noastra in perioada 2012-2013.
Cum a fost 2010 in ce priveste vanzarile? Care a fost atitudinea consumatorilor spanioli fata de moda?
Statisticile prezinta niste indicatori negativi chiar daca afacerile Mamatayoe continua sa se imbunateasca an de an. Timpurile prin care trecem il determina pe consumator sa fie mai atent, mai exigent si sa caute produse precum ale noastre, care ofera un pret corect pentru designul si calitatea oferite. Cred ca Mamatayoe ofera si o extra portie de fericire, prin culoarea si originalitatea de care avem cu totii nevoie in prezent.
Cine se ocupa cu designul? Care este frecventa colectiilor?
Seful echipei de design este Cris González, ea stabileste trendul Mamatayoe de la inceputuri. O echipa de profesionisti o acompaniaza in departamentul de design. In fiecare sezon se lucreaza la detaliile colectiei cu atentia unor artizani autentici. Designul colectiilor este rezultatul unui proces profund de reflectie, iar calatoriile echipei in jurul lumii joaca un rol important in aceasta munca. Colectiile fiecarui sezon sunt inspirate de povestile a sase prietene, fiecare din culturi diferite, care ne povestesc amintiri din copilaria lor, ne spun despre cum era acolo unde au crescut, despre vacantele lor de vis sau ne introduc in minunata lume a florilor, a parfumurilor sau a vinurilor… Toate imprimeurile, broderiile si detaliile sunt create de la inceput de departamentul de design si sunt un punct de referinta al unicitatii si originalitatii Mamatayoe.
Produceti in Spania sau ati incercat subcontractarea in Orientul Indepartat?
Am pariat intotdeauna pe calitatea produsului, de aceea credem ca cel mai bun loc pentru productie ramane Europa. De fapt productia noastra este impartita intre centrele logistice din Asturies (Spania) si centrele de productie din Portugalia, unde echipele noastre fac o treaba minunata. Calitatea scazuta a produselor fabricate in Asia nu ne lasa nici macar sa luam in considerare posibilitatea mutarii centrului de productie din Portugalia, unde putem garanta ca produsele trec toate controalele de calitate. Credem de asemenea ca responsabilitatea sociala este importanta si sprijinim industria europeana de textile unde sunt respectate si garantate conditiile de munca.
Mai este loc pe piata de marii retaileri internationali precum Zara, H&M etc.?
Evident ca suntem pe paliere diferite. Noi cream imbracaminte exclusiva, pe care daca ai cumparat-o, nu mai ai ocazia sa o vezi la fiecare doi pasi pe strada. Avem confectii diferite, destinate fiecarui sezon si ne concentram eforturile pe design, care este cheia succesului in cazul nostru. Designul este ceea ce ne diferentiaza pe piata, si pentru care am fost clasificati deja ca “un brand cult”.
Cat de eficiente sunt targurile internationale in promovarea si vanzarile brandului?
In general targurile sunt importante pentru contactul cu clientii pe care ii avem deja, dar si pentru ca ne deschid noi porti. Dar in cazul nostru putem vorbi de o echipa comerciala bine stabilita, de oameni care impartasesc spiritul brandului, asa ca din acest motiv targurile sunt mai putin importante, fiind o simpla parte a procesului comercial, dar nu sunt determinante.
Care sunt planurile Mamatayoe pe termen scurt si mediu?
Mamatayoe continua sa creasca si sa cucereasca noi piete. Anul acesta am intrat pe pietele nordice si sper sa reusim sa ne dezvoltam si in alte zone in mod coerent.
Revista Dialog Textil
Interviul lunii
Editorial
Newsletter
In fiecare luna echipa revistei Dialog Textil trimite pe email abonatilor cele mai importante stiri din domeniul industriei de textile si confectii.
Aboneaza-te la newsletter pentru ca ACUM trebuie sa stii mai mult



Publică un comentariu nou