Revista industriei de textile si confectii din Romania

Autor: Amelia Turp Balazs

Publicat: Mie, 10/02/2010 - 15:41

Am avut oarece emotii inaintea interviului cu Ovidiu Buta. Pare ciudat, mai ales ca am lucrat impreuna, deci exista o doza de familiaritate intre noi. Dar tocmai acest lucru complica schema unui Q&A calculat. Este ca in cazul unui chirurg caruia ii vine greu sa-si opereze rudele sau cunoscutii.

Daca exista un Dumnezeu al modei romanesti, atunci Ovidiu Buta a fost biciul Sau. Am folosit trecutul pentru ca renumitul critic de moda, cu care am avut onoarea de a lucra la un moment dat la Dialog Textil, pare ca a devenit mai intelept. De ce este Buta acolo unde este? Pentru ca stie moda si are bun-simt: nu il vei vedea niciodata exaltandu-se la vederea unui pulover de 3.000 de euro din acrilic…

Ii cunosti pe toti designerii romani, cu unii te-ai si imprietenit. Mai poti fii obiectiv cand faci analiza unei colectii? De fapt, mai faci critica de moda?
Sunt intr-o alta etapa a vietii mele profesionale, in care critica poate sa arate altfel. Acum gestionez partea de moda a unei reviste de top, ceea ce inseamna ca selectia pe care o fac, evitand in mod obiectiv unele nume, se cheama tot critica. La acest nivel ea nu tine neaparat de cuvantul scris, de descrierea unei colectii de la A la Z, in care ii spui designerului unde a gresit sau unde a facut bine. Nu am renuntat complet la critica de moda. Inca scriu, dar mai rar. Nu am pierdut nicio secunda controlul a ceea ce fac, poate si datorita unei independente totale. Daca inainte reglam sistemul prin scris, in mod continuu si sustinut, acum il reglez prin alte parghii, care nu necesita neaparat existenta opiniei explicite.

Sa inteleg ca te-ai inmuiat putin, nu mai dai cu biciul in stanga si in dreapta?
Cat am lucrat constant critica, am avut anumite subiecte pe care le-am analizat luna de luna. Acum ma uit in jurul meu si constat ca acele subiecte continua sa existe. Dupa 10 ani, designerul X nu s-a schimbat deloc, iar ceea ce functia mea presupunea, anume o corectare, nu s-a intamplat. Atunci am invatat ca a ignora poate avea o putere mai mare decat a critica intr-o revista.

Nu ti-e teama ca ai ajuns “litera de lege” si nu vei putea avea un dialog corect cu altcineva?
Exista oameni cu care poti avea o discutie coerenta despre moda, care se pricep la subiect, dar care nu si-au dorit sa faca din asta o meserie. Ei iti sunt prieteni, cunostinte, dar e foarte important, in toate meseriile creative, sa ai o persoana cu care sa te poti consulta si in care sa ai incredere. Eu pastrez aceeasi dorinta de a nu gresi, de a fi mereu corect inca de la prima cronica pe care am scris-o. De aceea am aproape de mine doi oameni cu care ma consult si in care cred: Liana Martin si Octavian Coifan.

Ce da valoare unei colectii?
Ideea din spatele sau si felul in care ea este tradusa in vestimentatie. Daca te duci intr-un mall, vei observa ca toate magazinele au cam aceeasi marfa. De ce sa vorbesti despre un lucru multiplicat la infinit? In general, critica de moda se duce pe un palier superi­or, adica spre cei care influenteaza mass-market-ul, iar atunci este normal sa ai alte asteptari.

Unde inclina balanta, mai mult spre arta?
Pe scurt, parerea mea este ca moda e arta in momentul in care este facuta de artisti. McQueen sau Levintza sunt artisti care isi transpun ideile in opere de arta, dar pe care apoi le vind sub forma de haine. In rest, multi “designeri” se ascund in zona artei pentru a-si masca neputinta de a traduce in comercial o idee. E mult mai usor “sa vinzi” un artist ratat decat un designer ratat.
S-ar crede ca suna mai bine.

Cum se prezinta moda romaneasca?
Moda romaneasca este o mare necunoscuta in acest moment si nu stiu ce se va intampla cu ea in viitor. A fost un val foarte puternic acum cativa ani, care am sperat ca va schimba lucrurile, au fost si evenimentele de la Iasi, dar recesiunea a omorat fenomenul mai repede decat m-am asteptat. Pe viitor, fara un program guvernamental bine gandit si implementat nici nu vom mai putea ridica problema existentei unei industrii textile, a unei mode romanesti.

Dar inainte de recesiune?
Prin 2007-2008 designerii incepusera sa mearga la targuri, sa-si creeze showroomuri, sa-si faca un nume. Daca iei toti designerii care activeaza in acest moment, vei vedea ca ei si-au dezvoltat afacerile in perioada ‘07-‘08. Au inceput sa lucreze online, sa interactioneze, sa intre in reviste, unde pana atunci erau doar 5-10 nume reciclate la fiecare editie. Acum, cine a inteles ce anume are de facut se descurca, iar cine nu, se scufunda cu repeziciune. Anul trecut s-a facut o prima selectie, anul acesta se va face o a doua, iar in 2011 vom putea trage concluziile. La noi lucrurile nu sunt transparente, nu avem o bursa a modei, nu exista surse credibile de informatii cu privire la prezenta si activitatea economica a acestui domeniu. Sunt lucruri care inca nu s-au pus la punct. Cand vorbesti de valoarea unui designer sunt doua elemente care intra in discutie: creativitatea si vanzarile. Din pacate nimeni nu are acces la aceste date, tocmai de aceea abia acum, in recesiune, incepi sa-ti dai seama unde au fost minciunile.

Moda italiana nu inseamna doar Armani, ci o intreaga industrie. Ce se intampla la noi?
Diferenta dintre noi si francezi sau italieni este foarte simpla si tine de politicile guvernamentale, nu de designeri. “Made in Italy” este un concept. Italienii au avut o viziune si s-au gandit ca pot castiga bani frumosi din ea. Iar Franta este patria modei. Acolo totul functioneaza exact asa cum trebuie. Noi ne-am intors la inceputurile modei…

Dar au avut si ceva in spate, o traditie?
Da, nu au construit pe nisipuri miscatoare ca in Romania. Ce promoveaza ei este un stil de viata, o traditie care exista de sute de ani, la noi care este traditia? Noi avem niste goluri pe care nimeni nu le va umple niciodata. La noi nu exista o educatie in spiritul modei la nivelul consumatorului.

Ce branduri romanesti ti-au atras atentia pentru originalitate?
In prezent, Lena Criveanu imi atrage atentia cel mai mult in ce priveste creativitatea, pentru ca are o forta pe care o regasesti rar in lumea modei. Ea este unul dintre exemplele bune pentru cei de la Academie, care “vor sa faca arta, nu moda”. Exista o linie de mijloc care poate sa le impace pe amandoua. In rest, ca afaceri, sunt multe branduri in fata carora pot spune “jos palaria!”. Pornind de la Jolidon, brandul care m-a facut sa afirm ca sunt mandru ca sunt roman, pana la Rozalb de Mura. Sunt cateva povesti de succes in moda romaneasca…

Dar prea putine?
Sau poate prea multe. Vezi, daca nu exista recesiunea, lucrurile se duceau catre mass-market, pentru ca deja exista volum, afacerile se supradimensionasera, dar asta este o discutie care poate fi adevarata sau nu. Sunt afaceri ce au in spate designeri care au inteles bine piata romaneasca, si care au avut si un manager destept. Exemplul clasic este Irina Schrotter. Pornind de la un atelier totul a devenit o industrie. Apoi bineinteles Jolidon, I.D.Sarrieri, Dinasty, Bigotti, iar daca stai sa numeri brandurile mari iti dai seama ca nu stam chiar asa de prost pentru o piata ca a noastra, luand in considerare si consumul romanesc de moda.

Ce a adus criza?
Odata cu recesiunea s-a demonstrat ca nu au fost afaceri bune sau proaste, ci manageri buni sau prosti. O afacere in moda nu se conduce dupa modelul clasic invatat intr-o scoala de economie. Moda este un sistem aparte, cu meseriile ei care functioneaza dupa alte legi. Am avut nenumarate exemple de management prost, cauzat de lipsa crasa de cunostinte si experienta in domeniul modei. Pe acest fond grav al problemei, criza a venit ca o perioada cu doua taisuri, dar necesara. Daca nu se reaseza piata pe un nou fundament, unde am fi ajuns? La pulovere din acrilic de 3.000 de euro? In moda romaneasca a fost prea mult bling, prea mult rabat de la calitate. Criza ne va arata in mod limpede ca multe lucruri nu sunt in regula.

Cum vezi implicarea producatorilor in sustinerea tinerilor designeri romani?
Functioneaza, cu suisuri si coborasuri, iar asta nu pentru ca firma nu vrea, ci pentru ca tanarul absolvent considera o rusine sa lucreze pentru altii. Exista variante normale in care numele tau sa fie pe eticheta, dar in acelasi timp poti sa iti faci meseria si lucrand pentru altii. Avem atatea exemple in lumea marilor branduri, in care lucreaza armate intregi de designeri.

Reticente exista si de cealalta parte. Sunt fabrici care au impresia ca n-au nevoie de designeri, ca doar dispun de mii de schite de la partenerii lor de lohn…
Sa vedem ce vor face intr-un an de zile. Este vorba de abordarea pompieristica a unei meserii foarte complicate, din ciclul romanesc “ne pricepem la tot”. Avem exemple pozitive de colaborari intre designeri si producatori, precum Kinga Varga si Rifil. Dar sunt si afaceri care vor disparea pentru ca nu pot sa priveasca in viitor. Va fi un val de falimente, cumva justificate si necesare, ale celor care nu inteleg nimic din ceea ce fac.