Revista industriei de textile si confectii din Romania

Autor: Amelia Turp Balazs

Publicat: Joi, 17/11/2011 - 16:00

Discutiile cu Adrian Oianu pot aluneca usor din metafizic in concret. Si invers. Cu mine n-a vorbit despre lungimea rochiilor sale sau tendinte, ci despre adevarurile si durerile unei industrii care nu stie incotro sa o apuce.

Concret, ceea ce vrea Oianu sa faca este sa raspunda unei nevoi acute a pietei, aceea de tehnicieni, de oameni care sa cunoasca mestesugul facerii hainelor in profunzime. Cum? Prin infiintarea unei scoli de meserii. Imi spune ca de 10 ani viseaza sa apuce sa dea un sens industriei de moda romanesti, sa lase ceva in spatele sau care sa aiba coerenta: un sistem. De ce? “Pentru ca intr-un sistem sansele ca un copil sa se aseze pe canalul care trebuie sunt mai mari, altfel vom continua sa traim in aceasta haiducie de nedescris in care toata lumea imita pe toata lumea.” Oianu crede ca avem nevoie “sa construim caractere profesionale, oameni cu personalitate, stabili, pregatiti, cu uneltele si cunostintele necesare pentru a putea sa-si implineasca visul.”

De ce avem nevoie de o scoala de meserii?

Moda este un domeniu creativ. Designerul viseaza ca va putea crea niste haine minunate, or, pentru asta trebuie sa treaca printr-o scoala tehnica. Problema mea este cu scolile din Romania care nu pun accentul pe partea tehnica, zona lasata de izbeliste. Or fara tehnica nu poti sa creezi. Lor in scoala li se spune sa fie creativi, ca vor avea timp de tehnica in momentul in care vor ajunge in industrie… Or, cum sa-ti iei un job daca nu cunosti partea tehnica?! Meseria aceasta este un mestesug si daca esti creativ doar pe desen, poti sa faci altceva, sa fii ilustrator sau desenator. Designul vestimentar iti cere sa cunosti zece meserii intr-una, de la tipar, modelaj, drapaj, desen, tehnica de coasere, tesatura, tehnologia firului, iar apoi sa devii creativ pe ele.

Scoala de meserii este o nevoie a pietei pe care multi au identificat-o, dar n-au avut curaj sa o duca mai departe…

Da, eu m-am pregatit in America exact in domeniul acesta, in universitati mari care sunt totodata scoli de arte si meserii. Acolo am muncit, am cusut de mi-am taiat degetele, am facut de toate, tehnic vorbind. Este nevoie de tehnic, pentru ca de abia dupa ce il stapanesti poti sa iti aplici creativitatea si sa ti se vada talentul. Nu se poate mai simplu. Sunt tineri care termina facultatea de moda cu 10 si nu sunt in stare sa faca nimic. Sunt o multime de lucruri noi pe care trebuie sa le inveti in permanenta. Noua ne trebuie o scoala care sa ne invete ca unealta principala pe care o avem la dispozitie este creierul nostru, pe care nu-l folosim: avem senzatia ca trebuie sa-l tinem in repaus si ca atunci cand nu facem nimic de fapt ne merge bine.

Inteleg ca scoala ta nu va fi destinata celor care vor sa devina cusatorese, ci designerilor care doresc sa cunoasca meseria in amanunt?

Da, sa invete meseria de la cap la coada. Dar pe langa asta vreau sa fac si o scoala de calificare pentru tehnicieni si cusatorese, pentru ca si aici exista o mare nevoie.

Si cum ai vrea sa faci scoala aceasta, te-ai gandit?

Am niste idei clare despre cum as vrea sa o dezvolt. Pentru inceput am gasit parteneri care sa ne sustina, pentru a pune pe picioare proiectul si ne uitam in continuare dupa parteneri noi. As vrea sa instruiesc tineri care nu au pregatire de designer, dar carora sa le placa tehnic sa faca haine, tineri care sunt timizi, le lipseste curajul, dar ar dori sa-si construiasca un business de tipare, sa zicem, sau de drapaj. Sunt businessuri care pot dezvolta comunitati locale in afara orasului, iar oamenii sunt motivati acolo, pentru ca mor de foame. Este loc suficient pentru dezvoltare in tara. As vrea ca aceasta scoala sa-i scoata din ignoranta si pe unii care sunt deja in industrie.

Dar buba nu este numai la producatori, ci si la comercianti si in ultima instanta la public. {tiu fabrici care au scos produse foarte bune si n-au avut cui sa le vanda…

Stiu, este nevoie de multa comunicare, de mult efort. Nu poti sa ai o afacere cu productie de moda de milioane si sa n-ai PR. Apoi sa te astepti sa si mearga. Eu cred in businessurile in care controlezi tot, inclusiv productia si distributia. Adica tu trebuie sa stii tot, de la materialele pe care le cumperi pana la locul unde vinzi produsul final. Acesta este un business sanatos, asa sunt eu, iar asta imi da stabilitate. Orice alta varianta de comercializare, cu niste indivizi stranii care habar nu au sa vanda nu duce nicaieri. Asta este, ne luptam cu mentalitatea publicului, dar hai sa facem niste produse foarte bune, la un pret accesibil, sa comunicam asta foarte bine prin PR, sa-i explicam publicului care este valoarea intrinseca a produselor, iar atunci incet-incet vom putea sa ne dezvoltam. Nu trebuie sa gandim ca in tara noastra nu se pot face lucruri frumoase. Dar in China se pot face? Paradoxul este ca noi lucram intr-o industrie care se numeste “usoara”. Vezi ce stramba este societatea asta? Cine nu stie cum se face un business in confectii si isi ia informatiile doar de la televizor crede ca tiparele se invata intr-o luna, masina de cusut intr-o zi, apoi iti deschizi atelier si gata, le faci rochii prietenelor. Daca am fi avut in Bucuresti macar 10 companii care sa ofere servicii de tipar, am fi avut 100 de designeri in plus. Pentru ca ar fi avut unde sa-si faca modelele. Astfel de servicii sunt normale si exista pe alte piete. Eu am invatat pe pielea mea, in SUA, ca poti sa fii tehnician si sa comunici cu un designer pentru a-i scoate creativitatea pe hartie. Toate marcile mari exista si functioneaza datorita tehnicienilor, oamenilor din spate.

Crezi ca ar merge si un business de pregatire a unor cusatorese de mare clasa, care sa lucreze pentru branduri de lux?

Acesta este un mestesug care se invata in timp, stand zi de zi langa designer. Este arta care inca nu poate fi inlocuita de masini si la care se ajunge doar prin ucenicie. Aceasta este o alta zona pe care eu as incuraja-o. Romania ar trebui sa se intoarca la ucenicie. Dar eu nu vreau ca oamenii sa invete meserii prin care sa ajunga sclavi, ci sa se specializeze intr-un domeniu care sa le permita mai apoi sa-si dezvolte niste businessuri in domeniul respectiv. De aceea spun technician si nu simplu confectioner. Ai sa inveti sa cosi, dar si sa faci drapaje, asa incat sa-ti dezvolti mai apoi o afacere, iar designerii sa vina la tine si sa-i ajuti sa-si dezvolte o colectie. Aici este cererea, nu pentru forta de munca ieftina. Eu ma adresez aici unei paturi de oameni ingenuncheati de conducatorii parlamentari, oameni care vor sa aiba sansa de a invata o tehnica deosebita, cu care apoi sa-si construiasca o viata, sa-si hraneasca familia si sa traiasca linistiti.

Unde sunt oamenii acestia?

E plin orasul de ei. La cursurile noastre vin economisti, avocati, tineri, oameni in toata firea, ingineri, doctori. Multi vor sa aiba o viata independenta, nu mai vor servicii stresante in politica, banci sau economie. Sunt oameni pregatiti, care vor sa invete. Sunt oameni cu potential, care nu vin din scoala creativa, dar toti sunt creativi in interior si carora daca le dai tehnicile necesare, se vor misca. Au simt practic, au experienta, sunt maturi, au familii, adica nu se joaca si asta vrem sa vedem. Vrem sa transformam totul intr-o industrie serioasa, in care Botezatu e de ras.

Tu ai deja experienta de pedagog. De cat timp faci cursurile de design vestimentar?

De doi ani si jumatate. Am inceput de anul acesta si cursurile “Style of fashion abroad”, dar nu este usor si nu sunt la fel de constante. Reusim sa le facem pentru ca ne-am construit o oarecare credibilitate, dar pentru acestea ai nevoie sa cladesti o relatie bazata pe incredere cu fiecare dintre ei, ca altfel…

Noi suntem un popor suspicios. Dar zona de educatie culturala este de asemenea necesara, nu se poate fara ea, de aceea noi avem si un curs de istorie a artei. Eu mi-as dori ca poporul roman sa se dezvolte cu demnitate, nu vreau sa-l mai vad sclav, nu as vrea sa se mai lucreze in lohn, dar nu e usor.

Satisfactia profesionala este una dintre cele mai mari pe care le putem avea, asa suntem facuti, sa muncim, altfel am fi fost aruncati direct pe plaja, in vacanta. Satisfactia omului vine din creatie, din munca pe care o face, iar poporul roman tocmai asta ignora.

Nu doar poporul roman, omul in general a devenit mai degraba consumator decat producator…

Da, or asta nu vrem, ci vrem sa fim producatori, sa fim generatori de ceva. Spun asta pentru ca eu am invatat in America, unde am trait muncind, iar cand voiam sa ma relaxez mai invatam si altceva. Asta m-a invatat sa descopar satisfactia muncii, a omului care vorbeste cu placere despre profesia lui. Scoala de arte si meserii asta trebuie sa faca, sa construiasca mentalitati de oameni care sa se transforme din sclavi, consumatori in oameni generatori de profit si de business. Uita-te cum a ajuns tara asta… Dar schimbarea de mentalitate este un proces pasiv, care se face prin observatie, prin puterea exemplului. Ceea ce vreau eu sa fac are logica, de facut nu este usor, dar jur, in viata merita sa incerci sa faci ceva. Eu acolo am ajuns, la disperarea ca imbatranesc, am sa mor si n-am incercat sa fac tot ce as putea eu sa fac. De aici vine motivatia mea majora.