Rușii vor să cucerească America


Nu vă gândiți la politică... este vorba de niște banale textile pentru bucătărie.

Am descoperit brandul ATCreation la Heimtextil în timp ce căutam să aflu de ce nu era nimeni la unul dintre standurile expozanților din România.

Fondatoarea brandului ATCreation este Anna Tarasenko, designer de origine rusă care a pornit cu curaj să cucerească piețele americană, britanică și germană, cărora le oferă "un design curajos și modele interesante de textile care să înfrumusețeze casele". Pornind de la ideea că dacă casa noastră reprezintă o parte imensă a vieții, merită să o facem frumoasă. Creațiile Annei Tarasenko reprezintă bucăți din percepția sa asupra frumuseții și au un stil aparte, inspirat de marile opere ale artiștilor clasici și decoratori, pe care le împletește cu esențe moderne ale designului de interior.

Țesăturile ei sunt folosite la fețe de masă, șervete, prosoape de bucătărie și traverse de masă, iar principala activitate a companiei este designul de materiale și textile de casă. "Suntem angrosiști, căutăm distribuitori și retaileri care să ne cumpere produsele, pentru a le vinde mai apoi clienților finali", explică Valentin Okunev pentru Dialog Textil.

Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că imprimarea se face într-o unitate parteneră din Republica Moldova. "Noi venim cu designul propriu, iar ei au capacitatea de a imprima pe orice suport textil, inclusiv bumbac, in, cânepă", spune Okunev.

Țesăturile sunt oferite tot de partenerul moldovean, care are țesătorie integrată și se ocupă inclusiv de coaserea și ambalarea produselor finite. "Acolo se imprimă digital designul nostru", adaugă Okunev. Crește printul digital prețul final al produselor? "Nu cred, gândiți-vă că o față de masă bogat imprimată, din bumbac de 160X220 cm ajunge să coste 22 de dolari, ceea ce este un preț foarte bun. Inul este însă ceva mai scump, pentru aceeași mărime de mai sus prețul sare la 103 dolari." (V.O.) Mărimile diferă și se pot realiza la comandă și fețe de masă atipice.

Pe lângă textilele destinate bucătăriei, ATCreation oferă și o colecție de materiale decorative, totul printat digital.

Echipa de ruși a fost pentru prima dată la Heimtextil ca expozant la categoria New & Next. Cu toate că mi-ar fi plăcut să aflu câte ceva despre piața rusă, mi-au spus că sunt focalizați doar pe export, vizând în principal piețele din SUA și Europa de Vest. "Avem deja clienți, dar ne-am testat produsele în special pe marketplaces, adică platforme online precum Amazon și eBay. Faptul că livrăm din Moscova înseamnă că durează până la trei săptămâni sau o lună o comandă, și nu toți clienții sunt dispuși să aștepte. Aceasta este singura noastră problemă, dar vom regla situația pentru piața americană în curând, astfel că vom putea ajunge la client într-o zi, două. Timpul de livrare este extrem de important în această eră, iar clientul se așteaptă să primească totul pe loc!"

Chiar dacă a pornit pe drumul textilelor de casă de doar un an, Anna Tarasenko are o experiență bogată în vânzarea angro de textile de casă și de decor și crede cu tărie că va avea succes.

"Suntem dispuși să colaborăm în orice direcție, de la design la comenzi de produse finite, imprimare în rolă, la transfer de drepturi ale colecției sau dezvoltarea unor noi designuri în parteneriat cu clienții noștri", încheie Valentin Okunev.

Chiar dacă ATCreation nu intenționează să vândă în Rusia, piața de textile a acestei țări este extrem de atractivă și ofertantă. În ce privește producția, costurile scăzute cu manopera au atras interesul multor retaileri precum Zara, Nike, Uniqlo și Decathlon, care colaborează cu producători ruși. Dar sunt și branduri rusești precum Sportmaster și Acoola care se dezvoltă, iar câțiva investitori precum Tekstaim, Roztech și Prime Tec au planuri de deschidere a unor facilități noi.

Și Messe Frankfurt crede în potențialul acestei piețe, astfel că Heimextil Rusia a ajuns la cea de-a 20-a ediție.

 

Proiecte noi în industria de textile rusă

  • - Gloria Jeans Rusia începe construcția unui centru de producție la Rostov, în valoare de 312 mil. euro (prima fază 2019)
  • - Faberlic dă startul unei noi unități de producție textilă la Ivanovo (19,9 mil euro) cu finalizare în 2020
  • - Ooorapira va construi o fabrică producătoare de textile pentru Horeca în Rostov, și alta pentru prosoape la Gebiet Kaliningrad
  • - Tchaikovsky Textile, lider în producția de uniforme militare și echipamente de muncă, construiește noi facilități pentru țesături high tech la Perm
  • - Strimteks construiește o unitate producătoare de textile tehnice la Pskov (5,9 mil. euro)

Sursa - Textination