Nevoia unei voci puternice


Ce s-ar mai putea face dacă nici Elena Stoica, managerul fabricii Tricotton Junior din Panciu, nu-i poate convinge pe guvernanți de importanța industriei ușoare?

Cu puterea sa de persuasiune și argumente solide, bazate pe cifre, Elena Stoica încearcă, și din calitatea sa de Președinte al Asociației Confecționerilor din România, să aducă în atenția guvernanților problematica producătorilor. Dar poate că vocea sa ar trebui multiplicată de mii de ori pentru ca lucrurile să se schimbe în vreun fel...

 

Am reîntâlnit-o pe Elena Stoica în showroomul șic de la sediul fabricii din Panciu, unde conduce o echipă de 400 de oameni. Tricotton Junior este așadar un jucător de talie mare, cu toate auditurile la zi, dar flexibil, capabil să livreze și pentru branduri value precum Tesco, dar și pentru Max Mara. Îmi explică de ce face mai mult decât lohn, chiar dacă nu cumpără țesătura: deoarece dezvoltă produsele cu ajutorul echipei pe care și-a creat-o și pe care luptă să și-o păstreze, în ciuda climatului de neîncredere de pe piața muncii, în care fabricile își ademenesc și își fură unele altora angajații.

Începând din această iarnă, fabrica a intrat, prin brandul propriu Lulyon, și în magazinele Printemps din Strasbourg, fapt care demonstrează că are nu doar manufactură industrială, ci și resurse creative.

Cum ați ajuns să vindeți brand propriu în patria modei, Franța?

Vreau să vă spun că locul în care ne aflăm acum este showroom-ul unde păstrăm colecțiile cu care ne prezentăm la târgurile internaționale. Acolo am fost remarcați de mulți potențiali clienți care erau interesați și de branduri de producător. Din păcate, s-a creat o confuzie la noi, iar eu duc o luptă permanentă pentru a explica diferența dintre un brand de creator și unul de producător. Ideea este că noi, producătorii care ne-am făcut un brand, propunem colecții după tipul produsului pe care îl executăm și după tehnologia pe care o avem. Marea majoritate a colecțiilor au o alură de industrial, dar asta nu înseamnă că nu sunt gândite și că n-au un concept.

Dar nu este nimic rău în a avea un brand de producător ...

Sigur, dar se spune mereu că trebuie să ne promovăm creatorii și brandurile românești, iar marea majoritate se gândește doar la cei care fac unicate, serii foarte scurte. Or și brandul de producător, care are cu totul altă destinație, poate fi plin de creativitate, inovativ, dar colecția este gândită de o manieră comercială, pentru a fi vândută.

Unde vindeți, mai exact?

În cadrul târgurilor unde participăm consecvent au venit la standul nostru câțiva reprezentanți ai magazinelor Printemps, care s-au extins în orașe precum Strasbourg. Au urmat pași foarte mărunți, după care am reușit să intrăm cu primele colecții sub brandul propriu Lulyon. A fost o decizie foarte grea pentru a compune colecția de Crăciun, m-am gândit mult ce produse să le trimit, dar ne-am decis la o linie nu foarte complicată, de o eleganță clasică, cu produse care se pot purta la mai multe ocazii. În plus, nu ne-am situat pe un nivel de preț luxury, fiind la început și nici nu am pus presiune pe termenul de plată. Ca să intri pe o piață trebuie să te poți susține. Dacă o colecție se face foarte ușor, cel mai greu este să impui brandul pe piață, să-l faci cunoscut, iar dacă nu iei în calcul partea de susținere nu te descurci.

Dvs. vă permiteți pentru că aveți fabrica în spate...

Așa este, dar să știți că este din ce în ce mai greu. De aceea am pornit o ofensivă la nivel înalt, încerc să vorbesc cu oameni care să ne audă, cu toate că noi am fost decredibilizați ca industrie. Încerc în permanență să explic că România are capacități de producție, nu lohn.

Nu mai faceți lohn?

Așa cum le-am spus și guvernanților, potrivit ultimelor date statistice industria ușoară este în topul exportatorilor din România, a adus cea mai multă valută în țară! Mai are importanță că e lohn sau nu? Noi n-am exportat lemnul, nu am distrus pădurile, ci cu mâinile și mintea noastră am adus valută în țară. De ce ne blamează toți? De ce vor să ne distrugă?

Sunt foarte înverșunată și încerc să-i fac să înțeleagă pe guvernanți. Lohn nu mai fac decât subcontractorii, dar în acest moment capacitățile care lucrează cu branduri sunt auditate pentru responsabilitate socială, securitatea muncii și a angajatului, politica metalelor, producție și multe altele. Vin echipe de audit care ne verifică dacă ne plătim taxele la stat, dacă le dăm angajaților salariul minim, iar asta se întâmplă cu toate capacitățile mari.

Dar cele mici?

Și cele mici trăiesc pe lângă cele mari. Singurul lucru pe care nu-l fac este achiziție de materia primă. Lucrez cu tricot, care se vinde la kilogram, și mi-aș asuma un risc imens ca tot ceea ce câștig să investesc în materie primă. România nu este o țară producătoare de materie primă, dar până iese produsul finit muncim pe brânci la concept, construcție de tipare, multiplicare. Păi acesta e lohn?

Cum vă merge în prezent?

Ne merge greu, sunt foarte îngrijorată, chiar dacă sunt o optimistă din fire. Dacă noi lucram în mare parte pentru piața britanică, ne-am îndreptat de curând și spre Italia și Germania. În continuare 60% din ceea ce facem se îndreaptă spre Anglia, dar vânzările lor au scăzut, plus că în contextul creat de Brexit trebuie să fim foarte atenți. Chiar grupul Arcadia cu care colaborăm a început să trimită atenționări ca să evităm taxarea dublă.

Câți oameni angajați la Tricotton Junior?

Suntem în jur de 400. Pot să vă spun că nu au scăzut comenzile, dar din cauza creșterii costurilor în general, de la salarii la energie și altele, nu ne mai descurcăm cu prețurile cu care s-au contractat produsele. Am început să renegociem contractele cu clienții, dar contextul general este de scădere a vânzărilor pe piața europeană. Or retailerii, ca să relanseze vânzările, duc o politică de scădere a prețurilor. Așadar, în timp ce în întreaga Europă prețurile produselor scad, în România cresc. Încercăm să găsim tot felul de metode de supraviețuire. Luptăm pe viață și pe moarte pentru a reuși să rămânem în costuri, pentru că de comenzi nu ducem lipsă.

Ce se întâmplă cu industria ușoară?

Cred că aceasta a rămas motorul de dezvoltare economică al țării, deci ar trebui să beneficieze de anumite facilități. Ar trebui făcut un studiu de impact, care să redea fața corectă a lucrurilor. Suntem buni, tocmai de aceea unii clienții ne mai dau câte un bănuț în plus. Dar nu avem nicio garanție, pentru că în acest business există o mobilitate extraordinară. Să vă mai spun ceva: industria ușoară pune în mișcare și alte ramuri. Noi suntem conectați într-o rețea unde fiecare verigă aduce valoare adăugată. Dacă n-am exporta cantități impresionante, nu s-ar dezvolta nici firmele transportatoare. De la milioanele de etichete la industria ambalajelor, chiar punem în mișcare multe sectoare de activitate. S-au dezvoltat pe lângă noi unități de finisare, broderie, imprimerie, toți conectați într-un lanț valoric care aduce valoare adăugată.

Ce facilități ar trebui să dea?

Industria ușoară ar trebui să fie considerată un sector strategic de dezvoltare, cu atât mai mult cu cât este unul dintre cei mai mari angajatori din țară. Încă există forță de muncă calificată, mai avem specialiști cu care putem face față celor mai mari exigențe. Ar trebui să ne scutească de anumite impozite aferente salariilor, pentru că în confecții costul cu salariile ajunge la 70% din total.

Cum vă descurcați cu forța de muncă?

Greu, noi chiar am organizat o acțiune de recrutare, o caravană a locurilor de muncă într-un bazin de 70.000 de locuitori. Cu ajutorul primăriilor locale, le-am prezentat oamenilor filme despre ce înseamnă să fii mecanic sau să lucrezi la o mașină de cusut. Cu greu am adunat oameni pe care i-am calificat, dar din păcate am ajuns noi, românii, să ne pândim și să ne furăm unii altora oamenii. Eu m-am luptat cu fabricile din Focșani, care trimiteau autobuze să-mi ia oamenii.

Știu că sprijiniți tinerii designeri, ați găsit un creator care să înțeleagă ce faceți?

Cred că tinerii care studiază moda trebuie să înțeleagă că nu toți vor deveni mari creatori, de aceea și educația care li se oferă în școală trebuie să fie una realistă. Trebuie îndrumați pentru a-și găsi un viitor și este bine să înțeleagă că rolul lor poate fi alături de un producător. Noi suntem cei care am putea investi în tinerii designeri, în primul rând prin a-i instrui și a-i ajuta să înțeleagă fenomenul, iar apoi prin a le pune la dispoziție toată baza materială pentru a se desfășura creativ.

Mulți designeri se plâng că de fapt fabricile nu au nevoie de ei...

Să știți că au venit la mine mulți tineri cu tot felul de așteptări, fără să înțeleagă că sunt etape care nu pot fi sărite. V-o dau de exemplu pe Andreea Tincu, care s-a dezvoltat foarte bine lângă Caremil și a lucrat la brandul Sense. Dar în general, tinerii nu au viziunea pieței, or nu poți face nimic dacă nu-ți cunoști clientul, nu știi ce-și dorește.

Eu cred că, de fapt, facultatea te maturizează într-un anumit mediu intelectual, îți oferă cunoștințe generale, îți dezvoltă anumite abilități, dar nu are nicio legătură cu practica. Eu am încercat să găsesc un designer cu care să colaborez, și chiar am găsit câteva talente adevărate, dar mi-am dat seama că visul lor nu era producția, ci să-și facă brandul propriu. Plus că nu vor să locuiască în Panciu...

Ați avea nevoie de un designer full-time?

Aș fi avut nevoie de un absolvent dornic să învețe, dar pentru asta trebuie să rămână o perioadă de timp. Am avut un designer care mi-a făcut o colecție incredibilă, unitară, frumoasă, dezvoltată de la o temă. Dar de la schiță la produs e un drum lung. Or un creator nu te lasă să-i mutilezi copilul, trebuie să știe cum va arăta. Dacă mă lași pe mine să interpretez, s-ar putea să iasă un mutant. Aici intervine de fapt marea artă în a colabora cu un creator, el este cel care trebuie să-și dirijeze produsul.