Fashion Connect – industria ușoară în alertă


Fashion Connect, evenimentul organizat de Dialog Textil luna trecută în București, a încercat să răspundă la întrebările majore care macină industria ușoară și să afle direcțiile în care se îndreaptă. Din păcate, nu a fost o sarcină ușoară: părerile sunt împărțite, nu există o voce comună și o autoritate suficient de credibilă care să o îndrume, dar nici producătorii nu sunt capabili să se organizeze și să se unească, nici măcar la nivel zonal sau în funcție de interese de business.

 

Opt speakeri, două paneluri de discuții și două prezentări ale partenerilor (Lectra, CGS/Juki, Duerkopp Adler) plus o audiență de excepție au transformat o dimineață ploioasă de aprilie într-un prilej interesant de informare și networking. Industria este în prag de alertă și se confruntă cu dificultăți majore, cauzate de creșterea costurilor de producție, lipsa forței de muncă și prețurile mici oferite pe manoperă de retailerii străini.

Suntem pregătiți?

Care sunt tendințele din industria globală de textile și cât de pregătite sunt companiile românești să facă față schimbării? Răzvan Ionele (Gherzi International) a punctat câteva fenomene interesante la nivel mondial, printre care și noul drum pe care și-l pregătește China către piețele occidentale, care va scurta semnificativ timpul de livrare a produselor sale. "Peste câțiva ani, când China va termina aceste căi de acces spre Europa și se va schimba complet dinamica orderelor. Vor intra pe zona de fast-fashion și vor concura puternic centura est-europeană a producției, care cuprinde inclusiv România, dar chiar și Turcia sau Serbia, care începe să prindă puteri." Ionele a punctat importanța echipei de product development, de a cărei organizare depinde mult durata termenelor de livrare. "Totul trebuie să se desfășoare extrem de rapid, nu ai timp pentru a doua mostră. Trebuie să existe deja canale de aprovizionare cu Letter of Credit aprobate, cu transportatori, toată baza de date să fie deja făcută. Tipariștii trebuie să fie bine pregătiți, iar zona de mostrare bine pusă la punct", explică el, precizând că în anumite fabrici din Asia s-a ajuns la timpi de mostrare reduși de la 15 zile la 3-4 zile, pornind de la o schiță. În ajutorul tehnicienilor, există deja software-uri precum Sample Management System, care administrează această etapă de preproducție, precum și partea de product development și de sampling. Mai mult, clientul este integrat și poate vedea pe telefonul lui cum se controlează mostra. Ionele a dat exemplul unor fabrici din Bangladesh care au implementat acest sistem, unde există o urmărire în timp real a evoluției mostrelor, pe monitoare, dar inclusiv pe smartphones. El a explicat că Bangladeshul deja are clienți de fast-fashion precum Mango, Zara, M&S, Primark și că ajunge la performanțe similare cu fabricile din Turcia și a punctat faptul că nu contează scala afacerii, fiindcă același sistem se poate implementa oricărui model de fabrică, inclusiv de talie mică.

Modelul Bangladesh nu este valabil în România

Elena Stoica (Tricotton Junior) a precizat că modelul de business din Bangladesh nu poate fi aplicat în România din cauză că nu mai există industrie primară, producătoare de țesături: "România are capacități de producție dotate, dar de mici dimensiuni, cu condiții de responsabilitate socială aduse la standardele cerute de toți clienții internaționali. Avem o poziție avantajoasă geografic, iar dacă vom avea o concurență din Orientul Îndepărtat, trebuie să luăm în considerare orice sistem care ne va crește eficiența." Mulți dintre managerii locali își bugetează foarte atent achizițiile și investițiile în această perioadă, dar la fel de importantă este și rentabilitatea investiției. În cazul softului de preproducție, Răzvan Ionele a precizat că se recuperează în cel mult doi ani. "Lohn-ul nu aduce profitabilitate la nivelul fabricilor, nu poți face investiții și crește salariile. Marja de profitabilitate în cazul celor care lucrează full product este de 20 de ori mai mare", a punctat Răzvan Ionele. Din păcate, el consideră că dacă partea de dezvoltare de produs este pusă la punct, industria noastră mai are de recuperat în zona de merchandising și achiziții de accesorii și țesături. Cecilia Stanciu (Tiger of Sweden) a punctat că "a crește eficiența într-o fabrică vine din eficientizarea procesului de producție, dar este important să începem să aducem produse care sunt plătite mai bine prin această dezvoltare de produs. România nu mai este o țară a comenzilor mari, dar trebuie să aducem clienți externi cărora să le dăm suportul și încrederea pentru a putea dezvolta produsele".

În ce privește trendul prețurilor plătite de clienți, acesta se menține constant și chiar se preconizează o scădere, potrivit lui Răzvan Ionele. "Acum șapte ani, pe proprietarii din Bangladesh nu îi interesau automatizările, pentru că forța de muncă era ieftină. Între timp, salariile s-au triplat, dar prețurile plătite de clienți sunt la fel." El a mai spus că în acest moment se ridică în Bangladesh fabrici sustenabile, prietenoase cu mediul și cu angajații, dar controlul costurilor devine tot mai important, iar unul dintre elementele-cheie este optimizarea materialelor. O altă componentă este evitarea defectelor, încercarea de a face lucrurile bine din prima, și abia pe locul trei este eficiența coaserii. "Exemplele date de mine nu au fost pentru a face comparații cu industria ușoară din România, ci mai degrabă pentru ca managerii locali să aibă niște referințe", a încheiat Răzvan Ionele.

Nu toți clienții vor produs finit

Sorin Chiriac (Caremil) a precizat că a lucrat produs finit în anii 2000, când cumpăra țesătură din Turcia și livra produsele către retaileri value din Germania. Apoi, când euro a devenit mai puternic decât dolarul, clientul a preferat să plece în Asia. "Am mai lucrat apoi produs finit pentru Petit Bateau din Franța, dar retailerul ne impunea să folosim țesătura de la anumiți furnizori la un anume preț. Deci nu era un produs finit, ci o pasăre a riscului către producător. Nu ne deranja, pentru că totodată creșteau câștigurile. Dar riscul se materializa câteodată, fie o țesătură defectă sau chiar ni s-a întâmplat ca clientul să nu mai dorească marfa. Cei care lucrează pentru grupul Arcadia cred că s-au lovit de situații de acest gen." (S.C.) În plus, el a precizat că lipsa materiilor prime împinge fabricile românești spre achiziții din Italia, care însă cresc prețul final. O altă soluție ar fi țesăturile din Turcia, însă deseori acestea sunt condiționate de comenzi minime, în jurul a 10.000 de euro, prea mult pentru dimensiunile orderelor făcute la noi. Referindu-se la investiții, Sorin Chiriac a exprimat una dintre temerile multor producători din țară: aceea referitoare la stabilitatea industriei de confecții. Greutățile pe care le întâmpină ar putea să-i afecteze chiar existența peste 5-10 ani. Cu toate acestea, Caremil dezvoltă în jur de 250 de modele pe sezon pentru brandul propriu, Sense, pe care-l comercializează pe piața locală. "Noi ne-am oferit să facem dezvoltare de produs pentru clienți, dar nu-i interesează." (S.C.)

Pleacă clienții?

"Cifrele arată că exporturile de confecții ale României sunt în scădere. Haideți să nu ne mai plângem de milă și să vedem ce se poate face, iar fără dezvoltare de produs și fără a crește capacitatea angajaților de a prelua aceste provocări, nu cred că vom avea vreo șansă. Vom reduce exporturile până vom ajunge la zero în câțiva ani", a adăugat Ionele.

Elena Stoica a precizat că este greșit ca producătorii români să fie etichetați ca lohniști, deoarece marea lor majoritate fac deja dezvoltare de produs. "Noi nu mai suntem lohniști, avem creatori și dezvoltare de produs. Dar trebuie să ne schimbăm atitudinea și să începem să avem o altă imagine despre noi înșine. Multe dintre sistemele de management al producției prezentate azi sunt deja implementate în România. Chiar dacă nu pot toți producătorii să facă acești pași mari, cei care mai suntem pe piața confecțiilor am trecut peste momente foarte grele și am încercat să ne actualizăm procesele în conformitate cu cerințele zilei." (E.S.)

Sorin Chiriac recunoaște că odată cu devalorizarea lirei sterline din cauza fenomenului Brexit, unii dintre clienți precum Topshop au ales să lucreze în Turcia din cauza prețurilor mai mici. Elena Stoica crede însă că în continuare România este atractivă pentru comenzile de fast-fashion și luxury. "Normal că au mai fost încercări de a lucra în alte țări, dar clienții s-au întors înapoi. Mai cred că trebuie să ne unim și să ne schimbăm imaginea", a spus ea.

Cecilia Stanciu consideră că întotdeauna au fost fluctuații în manufactura din România, unele branduri au plecat în 2009 și s-au întors înapoi în 2012, iar primii retaileri care pleacă sunt tributarii unor prețuri mici. "Brandurile din zona medie sunt ceva mai stabile, dar clar că România are un viitor pe termen lung în confecții, însă trebuie să înțelegem că nu vom mai avea ordere mari. Avem nevoie să ne canalizăm pe full product, nu este ușor, dar trebuie să ne ajutăm, să începem să colaborăm cu liceele și facultățile, să aducem tinerii în fabrici, ca să înțeleagă că avem o industrie frumoasă", a punctat reprezentanta Tiger of Sweden în România.

Cine vine din urmă?

Cât de interesantă este însă pentru tineri munca într-o fabrică de confecții, cum pot fi atrași, motivați și păstrați? Din păcate, scăderea drastică a numerelor de clase și elevi din cadrul liceelor cu profil tehnic și mai ales textil arată că manufactura nu mai este atractivă. Nu ajută nici faptul că din cealaltă parte, a fabricilor, nu există suficientă deschidere. Lumea se plânge permanent că nu are forță de muncă, dar uită că este nevoie să o atragă în primul rând prin exemple pozitive și prin suficientă motivare. Iar pentru ca cei din generația Millennials să-și dorească să lucreze într-o fabrică este necesară implicarea tuturor celor care au nevoie de acest tip de resursă. O posibilă soluție este învățământul dual. Implementat în 2017, acesta nu a dat încă prima generație de absolvenți, dar este un model care funcționează bine în zona Brașovului, unde s-a găsit înțelegere și din partea companiilor interesate să-și crească viitorii angajați, dar și din partea instituțiilor de învățământ locale.

Cu totul alta este situația în București, unde tinerii au mult mai multe posibilități de dezvoltare profesională și oportunități de angajare, așa că meseriile care implică

manoperă cad la coada clasamentului, chiar dacă sunt mult mai bine plătite decât în restul țării. Laura Apostol, directoarea Liceului Tehnic Ghe. Asachi din București, a explicat că are nevoie de ajutorul producătorilor și al furnizorilor de tehnologii pentru dotarea liceului, în condițiile în care atelierul lucrează cu utilaje din anii ’70. "Este un strigăt de disperare pentru ca să ne ajute cineva ", a explicat ea. Paradoxal, chiar dacă fabricile se plâng că nu au angajați, nimeni nu se gândește să investească în viitorul resursei umane.

 

Exemplul pozitiv, învățământul dual din Făgăraș

Liliana Spiridon, directoarea Liceului Aurel Vijoli din Făgăraș, are însă un contraexemplu. "Parteneriatul este cuvântul de ordine în acest domeniu și în celelalte. În cazul nostru, potrivit legislației privind învățământul dual, organizăm clase pentru o anumită calificare doar la solicitarea agentului economic, altfel nu se poate. Ne dorim ca absolvenții să fie pregătiți conform cerințelor de pe piața muncii, de aceea programa pentru practică se face împreună, între școală și agentul economic", a punctat Liliana Spiridon. Ea a mai precizat că școala devine partener și în promovarea acestui tip de învățământ care trebuie popularizat în rândul elevilor de clasa a opta. "Fiind vorba de un proiect tânăr, avem sarcina dificilă de a-i convinge pe tineri să urmeze această formă de învățământ", explică directoarea liceului din Făgăraș. Cum funcționează?

După găsirea companiei interesate din mediul privat, în cazul din Făgăraș investitori francezi (STI Internațional și Plastino Marine Roumanie), se semnează un acord de parteneriat care precizează inclusiv modulele de specialitate parcurse de elevi, unde se desfășoară practica lor, cu ce materii prime contribuie agentul economic la pregătirea elevului și ce beneficii îi acordă pe perioada pregătirii. În general, la învățământul dual companiile acordă, pe lângă bursa de 200 de lei acordată de stat, un alt stimulent financiar cel puțin echivalent cu acesta. În plus, pe lângă practica făcută în școală, se efectuează practică și pe perioada de vară, de către tinerii care au peste 16 ani. "Funcționăm printr-o colaborare reală, iar atelierele sunt dotate cu toate tipurile de utilaje necesare", explică Liliana Spiridon. În plus, compania parteneră contribuie și la managementul școlii, făcând parte din consiliul de administrație pentru a gândi împreună cu școala strategiile de dezvoltare pe viitor. Mai mult, tot compania privată a contribuit la pregătirea suplimentară a inginerilor și maiștrilor din școală, iar la finalul fiecărei luni se face o evaluare a fiecărui elev în parte, pentru a se vedea cum se poate îmbunătăți situația. Experimentul din Făgăraș a avut succes, astfel că numărul de clase a crescut de la unu la trei.

Învățământul profesional, Cenușăreasa liceelor

Carmen Răileanu, inspector CNDITP, a precizat că absolvenții de clasa a 8-a nu sunt interesați de învățământul tehnic, parțial și din cauza atitudinii unor profesori care îi sperie că dacă nu se pregătesc suficient pentru evaluare vor ajunge la școlile tehnice. Ajuns un fel de Cenușăreasă, acest tip de învățământ poate doar spera la un proiect de promovare pentru a-și schimba imaginea pătată. "Pe de altă parte, nici companiile nu sunt suficient de vizibile și de implicate pentru a-i atrage. Nu există consiliere, nu se participă la târgurile ocupaționale, ei nu cunosc activitatea voastră, o descoperă ulterior. Ar fi util să mergeți prin școli, să faceți caravane, să vă prezentați specificul, să le deschideți interesul spre acest domeniu, precum s-a întâmplat cu altele, automotive, agricultură, servicii, horeca și altele", îndeamnă Carmen Răileanu producătorii. "Important este ca tinerii să fie motivați să vină din proprie inițiativă, nu doar prin distribuția calculatorului la evaluarea națională." (C.R.)

În cazul elevilor înscriși la învățământul profesional și tehnic de tip clasic, dintr-un total de 1.100 de clase a 9-a, doar 75 sunt dedicate industriei textile și de pielărie la nivel național. Mai precis, din 28.000 de elevi de clasa a 9-a, doar 1.800 sunt pentru industria textilă. În ce privește învățământul profesional dual, doar 6% din numărul total de elevi au ales componenta textile-pielărie. "Încă nu s-a terminat prima promoție, dar dintr-un total de 164 de clase, doar 8 sunt specializate pe zona de textile-pielărie (240 de elevi). În aceste condiții, putem să dăm vina doar pe școală?" (C.R.)

Designul, componenta aleatorie a ecuației

Ioana Avram (Uniunea Artiștilor Plastici), care s-a ocupat de pregătirea mai multor generații de studenți de la Universitatea Națională de Artă, a explicat că momentul în care designul ar fi putut să participe concret și cu valoare reală în procesul industrial de producție a trecut, odată ce a patra revoluție industrială schimbă cu totul factorii și resursele și toată structura informațională permite ca factorul-design să fie integrat în tehnologie. "Fericirea mea este că, dintre studenții mei, unii se află aici în sală, și majoritatea au afaceri proprii, deci se ocupă nu doar de crearea unei relații cu un client care se modifică zilnic într-un fel sau altul, ci într-o zonă de cercetare, câștigând premii internaționale și vizibilitate", a explicat ea. Ioana Avram a punctat că o colaborare cu designerii ar trebui să fie o fuziune de principii, în care designerul să preia întreaga plajă de probleme pe care le are instituția respectivă legat de relația cu produsul și cu clientul și să vină cu răspunsuri credibile și inovatoare. Din păcate, nu sunt mulți designeri care au ales calea marii producții, "iar asta și din cauza unei mari confuzii între ceea ce înseamnă un designer și ceea ce crede lumea că ar fi". Ea a mai precizat faptul că în România nu avem școli de modă, ci universități de artă care au o componentă creată prin anii ’70, fără competențele corecte legate de acest domeniu. Pe lângă perioada anilor de producție la Steilmann, Ioana Avram s-a aflat și în postura de a modela educația în modă a studenților din București. "Ca profesor am avut satisfacția de a-mi vedea absolvenții, pe cei care au înțeles despre ce este vorba, recunoscuți de forumuri profesionale cu greutate." (I.A.) Ea a încheiat explicând că creativitatea este una dintre principalele monede-forte ale viitorului, iar cei care vor investi în ea vor avea de câștigat. "Gândiți-vă foarte bine că ar fi necesar să investiți în birouri de design care, la fel ca birourile de arhitectură, vor putea colabora cu mai mulți clienți. Este o componentă importantă, care face parte din lanțul valoric al produselor pe care le realizați", i-a sfătuit pe producători.

Și având toate informațiile la îndemână, putem concluziona că ar fi necesar un rebranding al învățământului profesional, care să pună mai mult accent pe un tip de creativitate aplicată tehnic, dar acest efort trebuie să-l facă Ministerul Educației și industriașii. Dacă vrem să mai avem producție de modă și peste 20 de ani, nu doar de pe o zi pe alta...