Pasmatex, textile la înălțime


La un secol de activitate, Pasmatex este una dintre afacerile care reușește să se mențină tânără. Nu este un secret, ci mai degrabă o calibrare a businessului în funcție de cerințele vremii, de clienți și de mersul pieței.

Fabrica continuă să producă articolele de pasmanterie și țesăturile înguste pentru care este recunoscută, dar acestea au o adresabilitate mult mai largă decât câmpul modei, mergând spre nișe tehnice unde valoarea adăugată este mai mare.

Cosmin Grapini, directorul fabricii timișorene, explică pentru Dialog Textil care sunt argumentele de la care pornește această afacere centenară și cât de interesant pare viitorul în condițiile unei competiții tot mai acerbe.

Cum este Pasmatex la ediție aniversară, simte greutatea celor 100 de ani de existență?

Cu bucurie constatăm că am dobândit o maturitate care ne ajută să gestionăm responsabilitatea primului secol din istoria noastră.

Ce activități veți avea pentru a marca acest moment?

Ne-am propus să marcăm startul unei perioade mai lungi în care vom sărbători alături de clienți și furnizori depășirea unei borne importante. Începem pe 31 mai la Opera Națională Română din Timișoara.

Cum s-a transformat businessul de-a lungul timpului și care au fost momentele-cheie?

Poate meritul cel mai mare al acestui business este că a supraviețuit. A pornit ca un start-up după căderea Imperiului Austro-Ungar, înainte de unirea Banatului cu România, a continuat ca o afacere prosperă în perioada interbelică, a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial, a fost naționalizat, a trecut prin două runde de consolidări și fuziuni și într-un final, în anii ’90 a fost reprivatizat. Dintr-o afacere locală a devenit una națională pentru ca astăzi să livreze pe cinci continente.

Cât mai cântărește "tradiția" în ochii clienților versus atribute precum "preț", "livrare rapidă", "calitate"? S-au schimbat regulile pieței, cât contează recomandările?

“Tradiția” a devenit foarte pragmatică. Succesul depinde de un cumul de factori supuși permanent presiunii pieței. Oricare dintre elemente ca preț, termene, certificări te poate descalifica dacă își pierde actualitatea, indiferent de istoricul pozitiv. Recomandările se traduc în portofoliu, dar nimic nu îți oferă garanții. Poate cea mai importantă schimbare în piață este dispariția conceptului de loialitate necondiționată.

În ce direcție se îndreaptă Pasmatex, ce piețe/clienți țintiți?

Efortul nostru este să fim eficienți și profitabili în demersul de a genera soluții și beneficii pentru clienții noștri. Pasmatex lucrează zilnic la păstrarea unui echilibru între producție și servicii. Țintim zone noi din piață, zone de nișă în care componenta de cercetare și dezvoltare cântărește tot mai mult.

Cât de diversă este gama de produse și servicii oferite în prezent?

Avem o gamă prea diversă! Lucrăm la o selecție atentă a proiectelor pe care dorim să le dezvoltăm. Productivitatea și eficiența sunt în antiteză cu o diversitate nejustificat de mare, adesea motivată emoțional de factorul “tradiție”. Nu vrem să reducem numărul industriilor cărora ne adresăm, dar vrem să ne cristalizăm foarte bine nișa pe care să ne dezvoltăm produsele în respectivele industrii.

Puteți vorbi de o fidelizare a clienților, există sau se urmărește cea mai bună ofertă?

Fidelitatea clienților există atâta timp cât ai cea mai bună ofertă. În spatele majorității clienților mari din piață nu se mai regăsesc familii, acționari cu state vechi sau antreprenori, ci fonduri de investiții al căror unic puls îl reprezintă cifrele.

Dintre sectoarele către care vă adresați, care merge cel mai bine?

Poate cheia supraviețuirii noastre prin crize și războaie a fost că am putut compensa căderea unei industrii cu dezvoltarea altora. În ultimii ani, când moda de masă a scăzut puternic în Europa, am pariat pe sectoarele tehnice, iar între timp dezvoltăm pentru moda haute couture.

Înțeleg că în confecții lucrurile nu stau tocmai bine în prezent, ce părere aveți? Ce sfaturi le dați producătorilor?

Confecțiile au fost multă vreme un puternic motor al industriei textile din România, dar cine a întârziat să facă tranziția de la confecțiile de serii mari la confecțiile de nișă a ratat oportunitatea de a paria pe sursa de valoare adăugată a acestui sector.

Care este cel mai important "asset" al afacerii Pasmatex, cum îl îngrijiți?

Creativitatea generează identitate pentru un produs și pentru o companie. Creativitatea este o “țesătură” fermă și totuși delicată între experiență și inspirație, între vechi și nou. Pasmatex reușește să exprime prin colecțiile sale un sentiment de tradiție cu un parfum constant de prospețime. Atenția față de partea umană din fundația noastră ne ajută să păstrăm aprins focul ce a fost pornit acum 100 de ani.

 

 

Citat

În ultimii ani, când moda de masă a scăzut puternic în Europa, am pariat pe sectoarele tehnice, iar între timp dezvoltăm pentru moda haute couture.