Patagonia, mereu legată de natură și de conservarea ei


Patagonia a produs recent un film documentar numit Artifishal, lansând o campanie pentru a evidenția efectul devastator al fermelor piscicole.

Produs de fondatorul Patagoniei, Yvon Chouinard, Artifishal explică problemele cauzate de fermele piscicole și denunță impactul lor. Este vorba de o industrie care împiedică recuperarea peștilor sălbatici, poluează râurile și contribuie la o problemă pe care pretinde că o rezolvă.

Artifishal merge în profunzimea problemelor, dincolo de suprafața acestor controverse, trezind spiritul civic dator să contribuie la stoparea pagubelor aduse apelor publice și ultimelor specii de somon și păstrăv maritim. Campania europeană, în sprijinul mediului, solicită publicului să semneze o petiție adresată guvernelor din Islanda, Norvegia, Scoția și Irlanda pentru a interzice fermele piscicole delimitate de rețele de plasă în marea liberă. Majoritatea afacerilor europene cu crescătorii piscicole se găsesc in Norvegia și în Scoția. Ele contribuie într-un mod determinant la dispariția dramatică a somonului sălbatic și al păstrăvului Oceanului Atlantic pentru că permit extinderea fluxului liber al bolilor și al poluării, unde aceste specii luptă pentru supraviețuire.